Personalul de service al companiei execută profesional lucrări de întreținere planificată în baza contractelor de service încheiate cu diverși beneficiari, precum și intervenții de urgență la cerere în cazul unor defecțiuni accidentale, atât pentru clienții noștri (cu care avem contracte în acest sens) cât și pentru alți solicitanți. Gradul ridicat de pregătire a personalului nostru de service și competență lui profesională a făcut ca până acum să nu fi existat vreo defecțiune sau deranjament din domeniul nostru de activitate pe care să nu o fi putut remedia. Suntem convinși că nici pe viitor nu vom avea surprize în acest sens.

Pe de altă parte, competența și siguranța în intervenții au dus la capacitatea companiei de a putea estima anterior intervenției costul acesteia. Cu alte cuvinte, se face constatarea - diagnosticarea, se emite o comandă-deviz, se remediază deranjamentul și nu se mai revine asupra costurilor (acest fapt este probabil unicat pe piata românească).